Capidava este un toponim getic, care, potrivit lui W. Tomaschek (Die alten Thraker, II, 2, 83) s-ar traduce prin "asezarea de la cotitura" - adica tocmai cotul pe care il face fluviul intre satele Dunarea (vechiul Boazcic) si Topalu.

Ilustratie din Notitia Dignitatum imperii romani (Basel ?, cca 1436): Paris, Bibliothèque nationale de France. Manuscrits. Latin 9661 (fol. 101 verso). Vezi catalogul L’Or des princes barbares. Du Caucase à la Gaule Ve siècles après J.-C., Musée des Antiquités nationales, chateau de Saint-Germain-en-Laye (21 septembre 2000 - 8 janvier 2001)/ Reiss-Museum Mannheim (11 février - 4 juin 2001), Éditions des la Réunion des Musées nationaux, Paris, 2000, p. 21. Capidava apare aici intre cetatile situate pe limesul Dunarii de Jos si aflate sub autoritatea comandantului militar al provinciei (dux Scythiae).

    In chiar hotarele acelui territorium Capidavense, constituit mai tarziu de catre autoritatea romana provinciala, identifica Vasile Parvan regatul lui Dapyx (iar burgul acestuia chiar la Capidava). Dinastul get isi intindea asadar stapanirea asupra intregului spatiu central dobrogean, din zona Capidava-Carsium de-a lungul Dunarii, si mergand inspre rasarit, catre Ulmetum si Histria.

    Sursele literare antice (mai precis Cassius Dio, in Istoria romana, LI, 26, 1-4) ni-l prezinta in conflict cu Roles, un alt conducator getic local, al carui regat ocupa intreg sudul Dobrogei, intre Durostorum-Abritus-Axiopolis. Atacul declansat in 28 i.Hr. asupra lui Roles, aliat al Romei (purtand titlul de "prieten si aliat al poporului roman"), va conduce la interventia prompta, in cursul aceluiasi an, a lui Marcus Licinius Crassus, proconsulul Macedoniei. Nepotul triumvirului intreprinde o campanie fulgeratoare, soldata cu distrugerea nucleelor de putere ale getilor central si nord-dobrogeni, condusi de Dapyx si Zyraxes.

    Dapyx va fi curand asediat in chiar fortareata sa (gr. φρούριον), care sfarseste prin a fi cucerita de generalul roman, dupa tradarea unor greci mercenari sau localnici vorbitori de elina din randul trupelor regelui get. Sfarsitul acestuia este unul tragic, caci, asemenea lui Decebal mai tarziu, el alege calea eroica a sinuciderii, urmat de ceilalti fruntasi geti.

    Toponimul getic initial confirma nu doar existenta, dar si insemnatatea locuirii preromane. Desi inca neidentificata in teren, aceasta se bucura de o pozitie geografica si strategica privilegiate, jucand, fara indoiala, un rol important pentru contactele dintre getii dobrogeni si cei din Campia Munteana.

    Atestarea explicita a toponimului getic, asociat fortificatiei romane initiale si asezarii civile aflate in curs de urbanizare, o aflam in mai multe surse literare antice si apoi bizantine, intre secolele al III-lea si al X-lea: Itinerarium Antonini Augusti- Capidava (224, 3); Calidava pe Tabula Peutingeriana(VIII, 3); Cappidava sau Capidapa la Geograful ravennat din sec. VII (179, 3 si 186, 15); Capidava in Notitia Dignitatum (Or., XXXIX, 13); in sfarsit, Καπίδαβαin Synecdemos-ul lui Hierokles (437, 10) si intr-una dintre scrierile imparatului bizantin Constantin (al VII-lea) Porphyrogenetos (De thematibus, 47, 15).

Segmentum VII din Tabula Peutingeriana (sec. XI-XII). Vezi Tabula Peutingeriana. Codex Vindobonensis 324, Graz, 1976. Capidava apare in forma corupta Calidava. Cetatea apare la 18.000 pasi (27 km) distanta de Axiopolis (Cernavoda) si Carsio (corect Carsium, astazi Harsova).

   Din punct de vedere epigrafic aflam intaia mentionare explicita a numelui cetatii, gratie unei notorii inscriptii funerare din secolul al II-lea (astazi in patrimoniul Muzeului de Istorie Nationala si Arheologie din Constanta), care fusese descoperita la Ulmetum, in vremea sapaturilor lui Vasile Parvan. Importantul personaj mentionat este C. Iulius Quadratus, conducator local romanizat sau descendent al unui asemenea personaj (caci este princeps loci in vicus-ul de la Ulmetum), indeplinind si rolul administrativ de quinquennalis territorii Capidavensis (ISM V, 77).

ISM V, nr. 77. Piatra funerara a lui C. Iulius Quadratus (Ulmetum), princeps loci si quinquennalis territorii Capidavensis.

    Cea de-a doua epigrafa, reprezentand totodata unul dintre ultimele monumente dedicate in Scythia divinitatilor pagane la sfarsitul sec. III - in prima parte a sec. IV d.Hr., pare sa provina din acelasi vicus, subordonat Capidavei. Altarul votiv respectiv era oferit divinitatii tracice Hero (Herrone) de catre Aurelius Valens, "praepositus (comandant) al calaretilor scutari (purtatori de scut) pentru sanatatea sa si a detasamentului din Capidava" (praepositus equitum Scutariorum pro salute sua et vexillationis Capidabesium).

   O alta inscriptie funerara fragmentara de la Capidava, descoperita in timpul recentelor sapaturi din sectorul III al cetatii, apartine lui Aurelius …, conducatorul militar (preposit) al unitatii cantonate in garnizoana de pe limesul dunarean la inceputul epocii Dominatului. Este si ultima mentiune cunoscuta pentru stationarea in cetatea "de la cotul Dunarii" a vexillatio equitum scutariorum, din vremea Tetrarhiei si pana la punerea in opera a unor noi reforme militare la Dunarea de Jos de catre Constantin cel Mare (sfarsitul sec. III - primele decenii ale sec. IV d.Hr.).
   Importanta stiintifica a stelei funerare mentionate deriva din chiar faptul ca reprezinta prima atestare epigrafica explicita, descoperita in situ, a numelui Capidavei.

IGLR, nr. 220. Altar dedicat divinitatii tracice Hero (Herrone) la Ulmetum (?) de catre Aurelius Valens, praepositus equitum Scutariorum pro salute sua et vexillationis Capidabesium - "praepositus (comandant) al calaretilor scutari (purtatori de scut) pentru sanatatea sa si a detasamentului din Capidava"

   Inscriptia a fost, poate (iar probabilitatea este foarte ridicata, daca nu cumva avem de-a face doar cu o inselatoare omonimie), pusa chiar acelui Aurelius Valens, care dedicase anterior un altar (aram posuit) lui Deus sanctus Hero (sau Herrone) la Ulmetum, pro salute sua et vexillationis Capidabesium. Piatra funerara, al carei registru superior a fost decorat potrivit unei scheme iconografice traditionale, are in mod sigur un caracter crestin, data fiind formula de incheiere in pac[e (re)quiescit]. Seducatoarea ipoteza a identificarii lui Aurelius … cu prepositul Aurelius Valens ne poarta spre un personaj militar dedicand mai intai un altar unei divinitati pagane locale, pentru sanatatea sa si a unitatii pe care o avea sub comanda, dar care sfarseste prin a se ingropa crestineste. Aceasta interpretare este plauzibila, ea oferindu-ne totodata ocazia de a remarca dualitatea, ambiguitatea si - in sfarsit - uriasa distanta dintre pozitia oficiala, multa vreme violent anticrestina, si convingerile religioase private ale epocii.

---

1. W. TOMASCHEK, Die alten Thraker. Eine ethnologische Untersuchung, in Sitzungsberichte der Kaiserlichen Akademie der Wissenschaften. Philosophisch-historische Klasse, Wien, vol. 128 (IV), 1893, p. 1-130 (I. Übersicht der Stämme); 130 (II), 1893, p. 1-70; 131 (I), 1894, p. 1-103 (Die Sprachreste) [reimprimare 1980].

2. V. PARVAN, Getica. O protoistorie a Daciei, p. 88-89 (reeditare R. FLORESCU, Editura Meridiane, Bucuresti, 1982, p. 54-55). Vezi si Gr. FLORESCU, Capidava in cadrul organizarii limesului dunarean al Dobrogei antice, in FLORESCU GR., FLORESCU R., DIACONU P. 1958, p. 16.

3. IGLR, 220, p. 230-232.

4. ISM V, p. 30: "O indoiala in privinta localizarii Capidavei persista totusi, caci pana acum n-a fost descoperita pe loc nici o inscriptie care sa mentioneze numele Capidavei. Ambele documente care pastreaza numele localitatii au fost gasite la Ulmetum. Inscriptia de la sfarsitul secolului al III-lea sau inceputul secolului al IV-lea pusa de un detasament al unei unitati de equites scutarii nu aduce nici ea dovada decisiva, caci se pare ca equites scutarii nu-si aveau garnizoana la Capidava". Contra, vezi IGLR, p. 232: "Inscriptia constituie primul document epigrafic, care pomeneste numele antic Capidava. Desi nu i se cunoaste locul exact de descoperire, altarul trebuie atribuit Capidavei". In acelasi sens, vezi si BARNEA Al. 1991, p. 212 si n. 261.

5. OPRIS 2004-2005, p. 183-194. Vezi textul si ilustratia acestui recent articol pe site, la "publicatii recente".